A fost o punere in scena inedita, avand o distributie exclusiv feminina, probabil o referinta inversata la traditia shakespeariana de a juca in travesti rolurile feminine. De aceasta data, femeile au interpretat barbatii, si nu invers. O alegere inspirata care a dus la o piesa de vazut pentru toate feministele, as spune.
Mariana Mihut in rolul principal, a interpretat, cu foarte mult talent si dedicatie, un rol care i s-a potrivit ca o manusa, fiindca l-a tot jucat de-a lungul timpului. Cred ca e rolul ei. Cu toate acestea, nu am putut sa nu remarc usurinta cu care a interpretat autoritatea (regala), intrebandu-ma daca este capabila de aceasi interpretare si in viata reala. Sper ca da...
La punerea in scena impresioneaza modernitatea viziunii regizorale: mult sange, niste nuditate, versuri in ritm de hip-hop, pistoale, bodyguarzi, mascati, telefoane mobile si un binoclu, toate acestea au creat o piesa “la moda” agreabila, poate mai putin celor prea conservatori. Dar acestia oricum merg la teatru pentru a-si vedea pe scena asteptarile, ce au mai vazut, si ce le “place” sa vada. In nici un caz ceva nou, inspirat si viu. Ei apartin, inca, “teatrului mort” de care vorbea Peter Brook in “Spatiul Gol”.
Ca si in celelalte piese regizate de Andrei Serban pe care am avut ocazia sa le vad, si aceasta a reusit sa creeze spectatorului o stare de intrebare, punand valorile noastre obisnuite – bine/ rau, corect/ gresit, frumos/ urat, loial/ tradator – unui interogatoriu intern, stimulat de ceea ce se intampla pe scena. Ca si altadata, m-am vazut pe mine insumi pe scena, in reactiile prezentate de actori, in trairile manifestate, si mai ales, in “crizele” de “personalitate” si isterie. In ceea ce priveste aceste crize, unele dintre actirite s-au intrecut pe sine. Eu unul nu stiu ce m-as face daca as avea parte de asa ceva in viata obisnuita.
Pe alocuri, multe remarci spirituale in cel mai concret si mai util sens, precum legatura dintre corp si minte, sau intre nivelele sociale si nivelele de realitate, modeland un text shakesperian dificil, si prezentandu-l astfel incat si adolescentul in cautarea distractiei, si eruditul in cautarea sensurilor profunde, pentru a mentina doar cateva “personaje”, sa fie hraniti. O astfel de hrana, in acceptiunea mea, a fost “sa ne imbracam in misterul lucrurilor de parca am fi spionii lui Dumnezeu”.
Cu o trimitere la un spectacol mai vechi al lui Peter Brook, si la un mistic rus, Lear moare la finalul cartii in picioare, cu degetul la buze, amintindu-ne sa pastram tacerea si secretul care alcatuiesc misterul lucrurilor.
Apropo, care este diferenta intre un nebun dulce si unul amar?...
Mariana Mihut in rolul principal, a interpretat, cu foarte mult talent si dedicatie, un rol care i s-a potrivit ca o manusa, fiindca l-a tot jucat de-a lungul timpului. Cred ca e rolul ei. Cu toate acestea, nu am putut sa nu remarc usurinta cu care a interpretat autoritatea (regala), intrebandu-ma daca este capabila de aceasi interpretare si in viata reala. Sper ca da...
La punerea in scena impresioneaza modernitatea viziunii regizorale: mult sange, niste nuditate, versuri in ritm de hip-hop, pistoale, bodyguarzi, mascati, telefoane mobile si un binoclu, toate acestea au creat o piesa “la moda” agreabila, poate mai putin celor prea conservatori. Dar acestia oricum merg la teatru pentru a-si vedea pe scena asteptarile, ce au mai vazut, si ce le “place” sa vada. In nici un caz ceva nou, inspirat si viu. Ei apartin, inca, “teatrului mort” de care vorbea Peter Brook in “Spatiul Gol”.
Ca si in celelalte piese regizate de Andrei Serban pe care am avut ocazia sa le vad, si aceasta a reusit sa creeze spectatorului o stare de intrebare, punand valorile noastre obisnuite – bine/ rau, corect/ gresit, frumos/ urat, loial/ tradator – unui interogatoriu intern, stimulat de ceea ce se intampla pe scena. Ca si altadata, m-am vazut pe mine insumi pe scena, in reactiile prezentate de actori, in trairile manifestate, si mai ales, in “crizele” de “personalitate” si isterie. In ceea ce priveste aceste crize, unele dintre actirite s-au intrecut pe sine. Eu unul nu stiu ce m-as face daca as avea parte de asa ceva in viata obisnuita.
Pe alocuri, multe remarci spirituale in cel mai concret si mai util sens, precum legatura dintre corp si minte, sau intre nivelele sociale si nivelele de realitate, modeland un text shakesperian dificil, si prezentandu-l astfel incat si adolescentul in cautarea distractiei, si eruditul in cautarea sensurilor profunde, pentru a mentina doar cateva “personaje”, sa fie hraniti. O astfel de hrana, in acceptiunea mea, a fost “sa ne imbracam in misterul lucrurilor de parca am fi spionii lui Dumnezeu”.
Cu o trimitere la un spectacol mai vechi al lui Peter Brook, si la un mistic rus, Lear moare la finalul cartii in picioare, cu degetul la buze, amintindu-ne sa pastram tacerea si secretul care alcatuiesc misterul lucrurilor.
Apropo, care este diferenta intre un nebun dulce si unul amar?...
.jpg)
5 comentarii:
Si daca Mariana Mihut nu ar fi "capabila" de o interpretare asemanatoare in viata reala? Ar schimba acest lucru calitatea interpretarii? Sau forta transmisa? Sau integritatea ei ca om? Este oare un om (fie el si actor) in stare/capabil sa emane o astfel de carisma fara sa aiba ceva autentic la baza?....Cred ca va ramane un mister :)
Ai zis ca te-ai vazut in diferite reactii ale actorilor...mai ales in cele de isterie si criza...de ce ai continuat cu: "Eu unul nu stiu ce m-as face daca as avea parte de asa ceva in viata obisnuita."
Avem cu totii o doza de nebunie...suntem cu totii suspendati undeva intre cer si pamant intre bine si rau, corect si gresit, frumos si urat, loial si tradator, las si curajos...ne hranim cu vise....
Cred ca un nebun oscileaza mereu intre dulce si amar...e in natura lui...
Oare chiar exista vreo diferenta?...
Un nebun dulce este un om care iti pare tie nebun si dulce si unul amar este un om care iti pare tie nebun si amar.
Adaug si eu o remarca din piesa de teatru: "daca ma joc cu disperarea lui este pentru ca sper sa il vindec"...
@Thea
Da, in cazul in care nu ar fi capabila sa interpreteze asta in viata reala consider ca ar schimba integritatea ei, calitatea, si restul lucrurilor.
Da, cred ca un actor bun poate sa emane carisma si fara ceva real la baza, doar asta este meseria lui.
@Amiraelus
Da, cata vreme traim subiectiv, este asa cum ni se pare noua.
Vad ca se vorbeste aici despre integritatea unui om... am o nelamurire, ce inseamna un om integru?
Daca cel care a dorit sa comunice cu mine este, Eugen, cel care a scris :"Lear". Andrei Serban, da, doresc sa ma contacteze. Raspuns: un om integru este ceea ce tu nu vei putea fi NICIODATA. Ai sa-l gasesti printre enlightemens. "Astia" au trait in vremuri cand cuvantul avea acoperire in fapte, cand un barbat nu ar fi jignit, o fata, o femeie, o d-na, o d-ra, samd Integru vine de la intreg; om complet, complex, moral...Fraiere! Obraznicule! Mitocan ! Ai fi fost scuzabil daca ai fi avut shtaif, dar asa...Vai de steaua ta! In timpul liceului, undeva la un colt de strada, se aciuase o fiinta pe care o evitau mai toti; nu era decat o femeie imbracata ca o bastinasa americana, avand pe langa pene, lipite pe haine sau impletite in par, bucati de hartie creponata...Recita povestea "capra cu trei iezi", de fiecare data insa istoria era altfel. Era o nebuna DULCE. Ma fascina zilnic.N-a fost greu sa devina o rutina timpul pe care il acordam ascultarii ei; cel mai mult ma bucura rasul ei, avea un ras de copil, neprefacut, nealterat, curat ca si sufletul cu care "marturisea" zilnic povestea, intr-un final ea nu suferea decat de nostalgie. Candva, cineva drag ei, i-a zis acea poveste, era ancora nebunei in IUBIRE.Iubire de sine, iubire de cei care or fi iubit-o...etc Imi amintesc ca nicicand nu am reusit sa-i prind privirea desi ma privea, nu eram decat aer sau o ceata sau pamant sau o cladire sau nimic... Nebunul amar e in noi toti cei constienti, framantati, dornici de a fi si a avea. E inversunarea cu care ne dam cu capul de dimineti sau nopti pentru a ne face..., a ne lua, a ne grozavi, a ne preamari in ochii altora astfel prin reflectare in ochii nostrii; niste narcisisti bolnavi de incredere de sine, mancati de optimismul important din false teorii pozitiviste care proslavesc A AVEA in defavoarea lui A fi...samd Cam asta-i nebunul amar: un ratacit in predestinare fara forta de-a se bucura si impartii pe sine, samd
Trimiteți un comentariu